7 ani de acasa!

Este adevarat ca nu prea mai exista cei 7 ani de-acasa, deoarece copiii sunt inclusi în diverse forme educationale inca de la varste fragede, dar ramane ideea de la baza acestei expresii: normele de conduita se invata din familie. Scoala si alte medii educationale nu pot ulterior decat sa confirme si sa consolideze normele deja deprinse din familie. Când vorbim despre cei 7 ani de acasă ne gândim la educatia pe care copilul o primeste de la părinti, la formarea personalitătii si comportamentului copilului până merge la scoală.

Când spunem că un copil are cei 7 ani de acasă ne gândim la un copil bine crescut, care stie să salute, să spună „multumesc” si „va rog”, care se comportă cuviincios cu cei de vârsta lui si cu adultii.

Educatia, bunele maniere, regulile morale sunt cheia către adaptarea copilului în societate. Un copil manierat se va descurca mult mai bine în relatiile cu cei din jur decât unul căruia îi lipsesc cei 7 ani de acasă.

„Dar educatia primită în cei 7 de acasă depinde de câtiva factori: relatia afectivă dintre copil si părinti, specificul de dezvoltare a copilului, valorile pe care se bazează familia si pe care le transmite copilului”, spune psihologul Oana-Maria Udrea de la Ambulatoriul de specialitate al Spitalului Clinic de Urgentă pentru Copii „Grigore Alexandrescu”.

Dragostea părintilor

Baza formării unui comportament corespunzător al copilului este relatia afectivă cu părintii. „Dragostea cu care părintii îsi înconjoară copilul îi permite acestuia să se dezvolte, să aibă încredere în propriile forte. Copilul iubit de părinti se simte protejat, îngrijit, iar această idee de sigurantă îi creează deschiderea spre învătarea si asumarea regulilor de comportament”, subliniază psihologul Oana-Maria Udrea. Copilul care se simte apreciat de părinti percepe în mod pozitiv regulile transmise de acestia. Ba chiar el realizează că părintii îi acordă atentie, că sunt preocupati de ceea ce face. Totodată, educarea copilului într-o atmosferă deschisă, bazată pe iubire si încredere, face ca regulile să nu se transforme în disciplină de fier.

Potrivit psihologului Oana-Maria Udrea, educatia trebuie adaptată etapelor de dezvoltare a copilului. Pentru că el întelege lumea în mod diferit la 3 ani, la 5 sau la 7 ani. La 2 ani, de exemplu, copilul nu realizează ce e bine si ce e rău. Dacă îi vom prezenta următoarea întâmplare: „Un copil a spart cinci cesti pe care mama le-a lăsat pe jos, iar alt copil a luat o cească de pe masă si a aruncat-o pe jos” si îl vom întreba cine a făcut rău, vom avea surpriza să răspundă că acela care a spart mai multe cesti a făcut o prostie mai mare. Asta deoarece copilul se gândeste la cantitate, nu la ce e bine si ce e rău. Până la 2-3 ani, copilul nu poate vedea dincolo de propriile nevoi, asa încât nu este tocmai rezonabil să îi pretindem unui copil de 2 ani să împartă voluntar jucăria cu alt copil. La această vârstă este nepotrivit să obligăm copilul să fie altruist, pentru că el nu este încă pregătit pentru asta. Asa cum copilul de 2 ani nu poate întelege că mama a avut o zi grea. El stie că atunci când mama vine acasă trebuie să îi acorde atentie, să se joace împreună. Dar chiar dacă la 2-3 ani copilul nu este suficient de matur pentru a sti ce e bine si ce e rău, asta nu înseamnă că îi facem toate poftele sau că îl lăsăm să facă orice”. Este necesar să fixăm limite, întrucât copilul trebuie să învete ce înseamnă asteptarea, amânarea dorintelor. La această vârstă îl putem învăta formulele de politete. Îi arătăm cum si când se spune bună ziua, te rog, multumesc, la revedere, iar copilul învată prin imitatie.

Vârsta

De la 3 la 5 ani, copilul începe să fie capabil să împartă jucăriile, îsi dezvoltă simtul binelui si al răului, este constient când face un lucru bun sau un lucru rău, observă reactiile părintilor în fata comportamentului său („mă ignoră sau îmi acordă atentie”), apreciază recompensele, dar constientizează si semnificatia pedepsei.

De asemenea, acum este momentul pentru a-l învăta bunele maniere: ce se cuvine si ce nu la masă, într-o vizită, în parc, la grădinită. A-l învăta bunele maniere este însă un proces de durată, care va prinde contur în fiecare zi, iar cele mai bune ocazii pentru a îndruma copilul în directia corectă sunt întâmplările curente din spatiul familial. Masa alături de membrii familiei, mersul la cumpărături, vizitele la bunici sunt tot atâtea momente în care copilul este obisnuit cu bunele maniere.

Între 5 si 7 ani, copilul devine tot mai independent. El merge la grădinită, stă cu bona sau cu bunica si, pentru că nu va mai fi tot timpul alături de părinti, este necesar să îi dezvoltati mai mult capacitatea de comunicare cu cei din jur – copii si adulti. Acum ar trebui să poată purta o conversatie cu adultii, să îsi argumenteze punctul de vedere în discutiile cu copiii de aceeasi vârstă, să intervină în discutiile din familie, să vorbească la telefon. Încurajati-l să se exprime, lăsati-l să termine ce are de spus si nu îi faceti observatii în public. Replicile de genul „taci din gură, că esti mic si nu ai dreptul să vorbesti” sau prelegerile tinute în public nu fac decât să umilească si să inhibe copilul.

MODELE. Părintii sunt modele pentru copil. Degeaba îi spunem copilului să nu mai tipe prin casă dacă el aude frecvent certuri între părinti. Sau este ineficient să îi atragem atentia că nu a spus multumesc la magazin dacă în familie nu aude niciodată acest cuvânt.

RECOMPENSA SI PEDEAPSA. Cea mai pretioasă recompensă pentru copil nu este cea materială (dulciuri, jucării, bani), ci exprimarea multumirii si bucuriei pe care părintele i le arată când face o faptă bună. De aceea, este important să îl lăudăm ori de câte ori se dovedeste bine crescut. Exprimarea sentimentelor este eficientă si în administrarea pedepsei. Dezamăgirea, nemultumirea părintelui, ignorarea dau rezultate mai bune decât o ceartă sau o palmă.

Sfatul psihologului

În opinia psihologului Oana-Maria Udrea, părintii trebuie să îi explice clar copilului ce are voie să facă si ce nu, să stabilească reguli realiste, echilibrate si să îi spună dinainte ce se va întâmpla dacă nu le respectă. Totodată, este important ca amândoi să fie consecventi în educarea copilului. Dacă mama îl învată să spună multumesc, tatăl nu va trece cu vederea când copilul uită să fie respectuos. În acelasi timp, părintii trebuie să fie întelegători si să accepte greselile involuntare. Să nu uite că si adultii gresesc uneori, darămite copiii.
Sursa: Jurnalul National.