A fi Creştin

“Creştinii nu locuiesc o tarã aparte, nici nu se deosebesc de ceilalti oameni prin limbã sau obiceiuri, cãci nu sãlãşluiesc nicãieri în cetãti deosebite, nu se servesc de altã limbã şi n-au un anume fel de traiu.
Desigur, învãtãtura lor nu este descoperitã de spiritul şi priceperea oamenilor nãscocitori şi ei nu stau ca altii, în fruntea întelepciunii ce se dobândeşte prin şcoalã. Ei locuiesc prin cetãti greceşti şi barbare, cum îi convine fiecãruia, pãzesc obiceiul pãmântului cu privire la îmbrãcãminte, la hranã şi îndeobşte la felul de viatã, dar în viata lor cetãteneascã au o putere minunatã şi surprinzãtoare. Au anume locuri în care se sãlãşluiesc, dar numai ca trecãtori. Iau parte la toate ca cetãteni şi sunt prigoniti ca strãini. Orice tarã strãinã le e patrie şi orice patrie le e tarã strãinã. Se cãsãtoresc ca toti ceilalti şi dau naştere la copii, dar nu-i aruncã. Masa şi-o iau la un loc, dar nu şi patul. Se aflã în trup, dar nu trãiesc dupã trup. Umblã pe pãmânt, dar trãiesc în ceruri. Se supun legilor existente, dar în purtarea lor sunt mai presus de legi. Iubesc pe toti şi sunt urâti de toti. Sunt osânditi, fãrã sã fie cunoscuti. Sunt ucişi şi dobândesc viatã. Sunt sãraci şi îmbogãtesc pe multi. De toate duc lipsã şi în toate au de prisos. Sunt dispretuiti şi cu tot dispretul sunt proslãviti. Sunt bârfiti şi totuşi sunt gãsiti drepti. Sunt ocãrâti şi ei binecuvânteazã. Sunt batjocoriti şi dau tuturor cinstea cuvenitã. Fac bine şi sunt pedepsiti cu moarte ca fãcãtori de rele. Duşi la moarte se bucurã, ca şi cum ar fi duşi la viatã. Iudeii îi duşmãnesc ca pe nişte strãini de neamul lor şi Grecii îi prigonesc, dar duşmanii lor nu pot spune pentru ce-i urãsc.
Într-un cuvânt, ceea ce este sufletul în trup, sunt Creştinii în lume. În toate membrele trupului este rãspândit sufletul şi Creştinii în toate oraşele lumii. Sufletul locuieşte în trup, dar nu-şi are obârşia în trup. Tot astfel şi Creştinii locuiesc în lume, dar nu sunt din lume. Nevãzut este sufletul închis în trupul vãzut şi Creştinii sunt vãzuti ca unii ce sunt în lume, dar religiunea lor rãmâne nevãzutã. Trupul urãşte şi duşmãneşte sufletul, fãrã ca acesta sã-i facã vreun rãu, ci numai pentru cã este împiedicat sã slujeascã plãcerilor. Tot astfel şi lumea urãşte pe creştini, fãrã ca ei sã-i facã vreun rãu, ci numai pentru cã se împotrivesc plãcerilor ei. Sufletul iubeşte trupul şi membrele care-i sunt duşmane. Tot astfel şi Creştinii iubesc pe duşmanii lor. Sufletul e închis în trup, dar el e cel care tine în fiintã trupul. Şi Creştinii sunt tinuti pe lume ca într-o închisoare, dar ei sunt cei care tin lumea în fiintã. Nemuritorul suflet locuieşte sub acoperãmânt muritor. Şi Creştinii locuiesc în cele trecãtoare, dar aşteaptã nemurirea în cer.”

Dupã Epistola cãtre Diognet