Cum am scăpat de faliment, devenind liber financiar pentru tot restul vieţii

În nici un caz prin loteria română, instituții financiare sau alte moduri de a face bani (pe Internet, de exemplu) aşa cum visează milioane de americani, dar şi foarte mulţi români acum. Trebuie să precizez totuși faptul că Internetul şi continua informare şi educaţie financiară a avut şi are un rol important în obţinerea statutului de persoană independentă financiar.

Datorită acestui statut, obţinut prin muncă asiduă şi consecventă, astăzi:
– nu îmi este frică de veştile proaste din mass-media despre criza financiară şi economică, despre şomaj şi alte asemena ştiri;
– nu-mi pasă de mărimea pensiei pe care mi-o dă, în bătaie de joc, statul;
– am scăpat de stresul ratelor bancare şi al cardurilor de credit;
– mă pot acupa de lucruri mult mai importante în viaţă decât acela de a munci necontenit pentru bani;
– am bucuria nespusă de ajuta şi pe alţii să scape de sclavia banului.

Oricine are cel puțin 1% spirit de întreprinzător, poate deveni independent financiar în interval de un an, cu investiţii minime şi diversificate. Diversificarea este necesară pentru reducerea riscului investiţional. Problema este că majoritatea nu au nici măcar acel 1%… Dar cine are şi se implică, devine liber din punct de vedere financiar.

În societatea actuală există doar două moduri de a ne raporta cu privire la bani:
1. Să-i folosim în mod inteligent, în favoarea noastră, adică să-i determinăm să lucreze pentru noi, sau…
2. Să lucrăm noi pentru bani, deci să fim sclavii banului.

Când banii lucrează pentru noi devenim liberi şi avem timp să ne ocupăm de lucrurile importante ale vieţii: familie, călătorii, dezvoltare personală, caritate, biserică, etc. Dacă însă lucrăm noi pentru bani, devenim sclavii unei munci impuse, stresante şi ineficiente.

De ce să devii investitor?
S-au făcut studii sociologice elaborate, astfel încât – din punct de vedere financiar – oamenii sunt împărţiţi în 4 categorii majore:
1. Angajaţi;
2. Întreprinzători (patroni, manageri, directori, administratori, şefi);
3. Liber profesionişti (meseriaşi);
4. Investitori.

Să analizăm pe scurt cele 4 categorii şi să vedem cine este sau poate deveni liber din punct de vedere financiar.

Angajat
Angajaţii nu sunt liberi, este evident. Ei trebuie să muncească cei mai frumoşi ani din viaţă, timp de 35-45 ani, ca să-şi plătească taxele, datoriile şi consumurile, sunt condamnaţi la rutina şi stres permanent la toate nivelele: serviviu, familie, viaţă. Angajaţii, de obicei, aşteaptă mereu ca cineva să le rezolve problemele şi să le dea un salariu.

Întreprinzător/patron
Întreprinzătorii sunt liberi doar aparent… Din experienţa mea personală, vă spun că, paradoxal, mulţi dintre ei sunt mai sclavi ca angajaţii (un patron, pentru a reuşi, de multe ori lucrează şi 14-20 ore/zi). Patronii (directorii, managerii, administratorii, şefii) sunt şi mult mai stresaţi decât alte categorii sociale, deoarece au responsabilităţi mari, având parte de un stres enorm. Chiar dacă eram bine plătit ca întreprinzător, cheltuielile erau mari şi problemele multe, aşa că oricum eram sclavul propriei mele munci.

Liber profesionist
Liber profesioniştii, sunt ei liberi? Nu cred… Ca şi în primele două cazuri, dacă un liber profesionist nu lucrează mereu ca să-şi întreţină mica afacere, aceasta va decădea în timp. Spre deosenire de patroni, liber profesioniştii au avantajul de a fi proprii lor şefi, fără să aibă şi alţi angajaţi, deci scapă de multă bătaie de cap, dar grija zilei de mâine nu-i ocoleşte nici pe ei.

Investitor
Investitorii sunt liberi? Personal pot spune că da. De ce? Investitorul este unul care are parte de venituri pasive constante. Dar să vedem ce spun specialiştii.

Principiul lui Pareto (s-au regula 80/20) semnalează faptul că în activităţile umane, 80% din rezultate se obţin cu 20% din eforturile totale şi aceste rezultate se îndreaptă doar spre 20% dintre cei implicaţi.

Asta înseamnă că acei din clasa privilegiată muncesc puţin (20%) şi acumulează mult (80%), în timp ce acei din clasa săracă muncesc mult (80%) pentru a acumula foarte puţin (20%).

Această stare, reală în lume, este atribuită (spun specialişti precum Jean-Philippe Bouchaud, Marc Mézard, Adam Smith) faptului că valoarea banului este relativă, precum şi celor două mecanisme distincte prin care se creează şi se distribuie valoarea în cadrul unei societăţi, şi anume munca şi comerţul, pe de o parte şi investiţiile, pe de altă parte. În timp ce prin muncă şi comerţ valoarea se creează şi acumulează lent, prin investiţii valoarea acumulată creşte sau scade exponenţial.

Personal am trecut prin toate fazele: angajat, întreprinzător, liber profesionist şi, de câțiva ani, investitor. Din experiența personală, vă spun că diversificarea reduce riscului investiţional, deci un portofoliu ar trebui să conțină măcar 10 investiții în diferite afaceri și activități financiare bine verificate și alese.

Urăsc banul in sine, dar pentru că este indispensabil existenței umane, mă folosesc de el și îmi place sa nu fiu sclavul acestuia!