Romantism

Diversificarea şi îmbogăţirea exprimării artistice nu este un act de voinţă din partea artiştilor, din dorinţa de a face ceva nou; emulaţia artistică, dorinţa de exprimare, de exteriorizare în plan artistic îşi are originea în complexitatea  evenimentelor ce caracterizează o epocă, un secol, o naţiune.

Eşecul revoluţiei franceze (1789) al cărei ideal era înfăptuirea egalităţii între oameni, propovăduită de ideologii iluminişti, războaiele napoleoniene, consecinţele pe care le-au avut acestea în plan social şi politic, consecinţele tezelor unor cercetători şi ideologi ai epocii (Darwin, Nietzsche, Marx, Engels), au condus către diferite stări de spirit, care au generat atitudini multiple, precum şi modalităţi de exprimare dintre cele mai variate.

Artiştii au fost cei care au reacţionat prin arta lor la realităţile vieţii, unii mai pesimişti, decepţionaţi de mersul evenimentelor, alţii mai optimişti. Astfel, s-a pus accent pe sensibilitatea artistului şi s-a dat frâu liber subiectivismului în creaţie.

Clasicism

Clasicismul desemnează un curent literar-artistic apărut în Franţa secolului al XVII-lea, ale cărui principii s-au extins în întreaga Europă. S-a manifestat treptat în toate domeniile artei. Acest curent cultiva supremaţia pricipiilor morale şi raţionale asupra fanteziilor şi pasiunilor, datoria faţă de patrie, religie, familie sau onoare fiind mai presus de sentimentele personale, interesele generale primând asupra celor individuale.

În această perioadă Europa a cunoscut unele momente de echilibru datorate monarhiei, care a jucat rolul de arbitru între aristocraţie şi burghezia aflată în ascensiune, însă au existat şi frământări politice, războaie (Războiul de şapte ani – 1756-1763), care au influenţat implicit cultura, economia şi spiritualitatea societăţilor vremii.

Renaştere

În epoca Renaştererii (cuprinsă între secolele XIV – XVI) Europa cunoaşte o înflorire intensă atât sub aspect social-economic cât şi sub aspect ştiinţific, cultural şi artistic.

Renaşterea îmi inspiră un sentiment de bucurie, o dorinţă de a trăi intens, de a readuce la viaţă lucruri ce par a fi uitate, dar care au o frumuseţe nebănuită! Cel putin acest sentiment mă gândesc că trebuie să fi avut cei ce au contribuit la noile cuceriri ale ştiinţei şi tehnicii şi la descoperirile geografice petrecute în acea perioadă. Bogăţiile acestea  au determinat înflorirea artei, au adus cu sine o nouă concepţie despre lume şi viaţă ce se va oglindi în toate domeniile vieţii. Caracterizată prin adevarate explozii materiale, sociale şi spirituale, prin efervescenţa culturala, Renaşterea aduce cu sine principiul dezvoltării personalităţii omeneşti. Se tinde încă din această perioadă spre eliberarea de rigorile dogmelor religioase. Omul devine centrul atenţiei atât în artă cât şi în filozofie, scopul principal fiind fericirea sa pe pământ.

Autor: Livia Boicu – Violonist, Dirijor de cor