Despre resurse și importanța lor

Atenție la resurse!

(Eclesiastul 5:18-20)

„Iată ce am văzut: este bine şi frumos ca omul să mănânce şi să bea, şi să trăiască bine în mijlocul muncii lui cu care se trudește sub soare, în toate zilele vieţii lui pe care i le-a dat Dumnezeu; căci aceasta este partea lui. Dar, dacă a dat Dumnezeu cuiva avere şi bogății şi i-a îngăduit să mănânce din ele, să-şi ia partea lui din ele şi să se bucure în mijlocul muncii lui, acesta este un dar de la Dumnezeu. Căci nu se mai gândeşte mult la scurtimea zilelor vieţii lui, de vreme ce Dumnezeu îi umple inima de bucurie.“

Câteva principii:

    Dumnezeu CREATORUL este cel care dă omului avere și bogății.
    Nu toți cei ce lucrează mult au și avere sau bogății.
    Este o binecuvântare să ajungi să te bucuri de rezultatele muncii tale.
    Dacă EL îți dă bogăție, să-ți iei partea ta, adică ceea ce ai nevoie pentru tine și familie și să continui să lucrezi.
    Să nu uiți nici odată că averea este un dar de la Cel ce te-a creat!
    Este rău să nu investești corect din moment ce devii un om bogat și uiți de unde vine averea ta.