Distrugandu-ne

– Poezie de Mădălina Aldescu

Oamenii plâng, oamenii fug.
Laşe stafii, acum doar rupturi.
Oamenii plâng, oamenii fug,
Aşa au făcut mereu, încă de la începuturi.

Oamenii plâng, oamenii fug
De responsabilități, de propriile gânduri,
Oamenii fug, oamenii plâng
Pe la colțuri de străzi, când nu-i vede nimeni,
Sau prin mijlocul străzilor cu sute de rânduri,
Cu fețele acoperite de falsă fericire,
Când speră la oameni care să nu plângă și să nu fugă,
Dar toți sunt la fel, toți distrug,
Toți oamenii plâng, toți oamenii fug.

Și fiecare se crede ofilit,
Și fiecare are dreptate.
Dar fiecare distruge și-atât,
Nu mai repară, dar toți fug și plâng
Printre ziduri-ruine și vorbe în vânt
Și flori de plastic în suflet fabricate.

Oamenii plâng, oamenii fug,
Se repetă povestea de milioane de ori pe minut,
Lașii rămân fără scut, le stă la îndemână arma-cuvânt
Spusă sau scrisă și-atotputernicul vis
Numit „omenire” e cel mai simplu de ucis,
Căci oamenii plâng, oamenii fug,
Și oamenii oameni distrug.”

Sursa: Publicat pe 10.02.2020 pe https://www.europafm.ro