Energie verde
Termenul de “energie verde” se referă la surse de energie regenerabila şi nepoluantă, care reduce impactul asupra mediului asociat generării energiei convenţionale şi creşte independenţa energetică.
Aceste tehnologii vin în ajutorul consumatorului prin reducerea facturilor pentru diferite utilităţi (electricitate, apă, încălzire) şi printr-un timp de amortizare scurt, astfel încat instalarea unor panouri solare si/sau fotovoltaice devine o investiţie extrem de rentabilă.
Energia fotovoltaică şi eoliană reprezintă o soluţie viabilă pentru locaţiile care nu beneficiază în prezent de racordare la reţeaua naţională de electricitate. În alte tari (in viitor si in Romania), printr-o legislaţie corespunzătoare aceste sisteme sunt rentabile şi pentru consumatorii conectaţi la reţeaua naţională, prin eliminarea necesităţii folosirii acumulatorilor de stocare a energiei şi prin livrarea energiei direct în reţeaua naţională. Tara noastra dispune de un potenţial solar şi eolian ridicat.
Energie de la soare, apă şi vânt
Primul pas în reabilitarea energetică
Inapoi la Casa Verde
Harta solara a Romaniei