In Memoriam!

In memoria celor dragi!

Eu văd viața ca o operă de artă, creată de marele Maestru, pe care noi o percepem de la modul cel mai realist până la un abstract uneori greu de înțeles!

Am început să scriu în acest blog în vremea când aproape toți cei dragi erau în viață, iar acum scriu acest articol în memoria părinților Dumitru și Viorica, a misionarului Gelu Hanuseac, a surorii mele dragi Lenuta Hanuseac, a poeților Ionatan Piroșca și Ioan Alexandru, a fraților și a românilor uciși de virus și de sistem, toți prietenii mei dragi care au plecat acasă! Voi încerca sa scriu „in memoriam” câte puțin despre fiecare. 

Dumitru Muntean

Cât a trăit pe pământ, a fost un Tată ”hâtru și căpos”, cum îi plăcea deseori să spună despre prietenii săi care aveau simțul umorului și erau ambițioși, determinați să facă ce și-au propus! Pentru mine Tata a fost cel mai ”hâtru și căpos” OM de pe fața pământului!

Viorica Muntean

O Mamă dedicată până la sacrificiu maxim, care nu ne-a atins niciodată cu vreun băț (sau curea), cum era obiceiul când făceai năzbâtii. O femeie pe care toată lumea din sat o îndrăgea! Liniștită, blândă, bună la inimă, gata să întindă o mână de ajutor oricui avea nevoie. Și, mai ales darnică! Nu cred că a refuzat vreodată pe cineva în cei 75 de ani cât a trăit frumos pe pământ!
Rugăciunile mamei m-au ținut treaz și plin de putere pe calea credinței. În ziua când Mama a plecat de pe pământ, am simțit că se prăvălesc cerurile peste mine cu toată greutatea lor, iar scutul puternic pe care îl aveam până atunci, nu mai exista! Doamne, ce bine mi-au mers lucrurile în viață până atunci și câte încurcături și greutăți au apărut după aceea! Prețuiți-vă mamele cât mai sunt în viață!

Elena Muntean

text