La Tine vin şi-mi cer iertare

Paradoxul Invierii


1. La Tine vin şi-mi cer iertare o, Doamne, bun primeşte-mă!
În bunătatea Ta cea mare, aşa cum sunt, primeşte-mă!

R: Căci mă-ntorc şi-n genunchi milă-Ţi cer, Domnul meu;
Mă-ntorc şi-aş dori să mă ştiu fiul Tău
Mă întorc ca să-mi dai din al vieţii izvor;
Mă întorc, căci de Tine mi-e dor…

2. Eu ştiu că Tu nu-mi ţii în seamă trecutul meu cel păcătos,
Dar porunceşti ca să am teamă şi să trăiesc de-acum frumos.

3. Cândva, Tu m-ai chemat la Tine, dar eu n-am vrut să Te ascult
De-atunci, sunt ani şi mi-e ruşine c-am amânat atât de mult…

4. Şi dac-adesea-s trist pe cale şi merg pe-un drum anevoios,
Prin jertfa îndurării Tale tu mă-ntăreşti şi-s bucuros…

R: Minunat! Minunat eşti Isus, Domnul meu!…
Minunat! Minunat, să mă ştiu fiul Tău!…
Minunat e când beau din al vieţii izvor!…
Minunat eşti al meu Salvator!…
Lăudat! Lăudat să fii veşnic, Isus!…
Lăudat! Lăudat, pe pământ şi-n cer sus!…
Lăudat să fii, Doamne, căci m-ai mântuit
Şi în cer locul mi-ai pregătit.