Liviu Mocan – Drumul spre adevărata credinţă

Cu câteva zile în urmă, căutând cu totul altceva, am ajuns pe o stradă, ultima din municipiul Cluj-Napoca, de la ea încolo desfășurându-se străzile comunei Florești. Nu-mi dau exact seama din ce cauză – aflat în faţa vilei și a complexului statuar înălțat în gospodăria sculptorului creștin Liviu Mocan – m-am trezit, brusc, într-o altă lume. Probabil că orice vizitator s-o fi simțit la fel, odinioară – sau se simte azi – în atelierul din Paris al marelui Constantin Brâncuși. Referindu-mă la Brâncuși și Mocan, am senzația că două lucruri îi unesc, peste timp, pe aceștia: esențializarea temelor și legătura indestructibilă dintre pământ și cer, totul într-o căutare febrilă – însă calmă, imperială a Divinității.

M-a întâmpinat artistul însuși (uitase că ne cunoscusem în urmă cu aproape douăzeci de ani) hotărât să mă îndrume, fiindcă mă rătăcisem și pentru că deviasem prea mult de la adresa unde trebuia să ajung, mi-a pus mașina personală la dispoziție și l-a rugat pe un coleg să mă ducă la adresa căutată. I-am promis atunci, înainte de a urca în mașină, că mă voi întoarce cât de curând, să-l vizitez și să scriu despre lucrările sale. Nu din obligație, ci fiindcă sculpturile, deși le văzusem până atunci de o mie de ori, în fotografii sau diverse reportaje filmate, privindu-le acum în mărime naturală ajunseseră să mă provoace peste măsură…

Pentru tânărul născut într-o familie săracă, însă foarte credincioasă, în localitatea Cara din județul Cluj, arta – și mai ales căutarea lui Dumnezeu prin intermediul acesteia a reprezentat ocupația sa de bază. Absolvent al Academiei de Arte Vizuale din Cluj, acesta a avut mai multe expoziții personale la New-York, Chicago, Budapesta, București, în Elveția sau Germania. Este considerat unul dintre cei mai importanți sculptori români ai momentului, cu lucrări expuse în spații publice din întreaga lume. La noi este mai bine cunoscut ca autor al “Stâlpilor împușcați” din Piața Unirii din Cluj-Napoca, un omagiu adus eroilor revoluției de la Cluj din 1989, dar și a “Semințelor”, amplasate pe parcursul anului cultural 2007 în centrul Sibiului. Reproduc aici doar o frază, din sutele care s-au scris despre Liviu Mocan, pe întreg mapamondul și aparține lui Jeff Fountain, un important scriitor al lumii literelor anglo-saxone: “Liviu Mocan este un profet al speranței. Munca lui ne dă puteri să angajăm și să transformăm realitățile prezentului.”

Aşa l-am găsit din nou pe sculptor, tot afară, pe o temperatură de zero grade, muncind cu energie alături de un colaborator la piesele ce vor constitui “materialul” expoziţiei de pe 7 aprilie 2015, de Sfintele Paşte, la Muzeul de Artă din Cluj-Napoca. În ciuda faptului că este ocupat până peste cap se oferă cu amabilitate să facem un scurt periplu prin universul său artistic – şi nu numai. “Expoziţia se va intitula şi va avea în componenţa sa 25 de piese metalice, înalte de aproximativ 3 metri, realizate prin procedeul de tăiere cu raze laser. Acest ciclu porneşte de la o idee fundamentală, pe care încerc s-o exprim în diverse modalităţi. Ideea de care vă vorbeam este următoarea: o viaţă întreagă am lucrat ca artist plastic, de aceea percep lumea, în primul rând prin vedere şi consider că Dumnezeu – Creatorul universului şi al pământului – când ne-a dat mărturisirea prin Isus Cristos ne-a dat-o atât prin cuvinte (Sfânta Scriptură) cât şi prin imagini. De aceea, felul în care a murit Isus Cristos pe cruce creează o imagine vizuală de o extremă forță: un trup uman, ponderând între Pământ şi Cer, făcând legătura între ele, între Om şi Dumnezeu. Isus Cristos este Scara Lumii şi prin jertfa Lui, noi cei păcătoși, de pe pământ, urcăm la Tatăl. În sensul acesta a fost creată lucrarea , formând scara, o scară mântuitoare.”

Facem doi paşi laterali şi ajungem în faţa lucrării al cărei titlu principal este “Ecce Hommo”, iar cel secundar “Cruce în pătrat, scară în cerc sau Răspunsul meu către Leonardo şi către Umanism”. Detaliază apoi, artistul: “Leonardo are celebrul Canon al perfecțiunii, în desenul acela în care ființa umană se încadrează atât în pătrat, cât și în cerc. El și Umanismul consideră că ființa umană, în general este perfectă. Eu consider că dimpotrivă, singura fiinţă perfectă din istoria omenirii este Isus Cristos şi aici îl reprezint pe El, atât crucificat, cât şi înviat din morţi. Şi al treilea element, metamorfozându-se în „Scara Omenirii”.

Alte titluri ale unor lucrări pe care le veți putea admira de Paște la Muzeul de Artă sunt intitulate astfel: „Copacul căsniciei” (unde iubirea dintre soţ şi soţie devine scară spre fructe pentru copii), „Scară între lumi” (scara aici reprezintă destinul propriu şi lupta individuală a vieții, care e asistată de ochi nevăzuţi), „Mielul lui Dumnezeu” (o siluetă de miel, formată din ochiuri, pentru că mielul se jertfește fără a se opune sau a cere vreo plată, dar ne priveşte în tăcere) sau „Muntele şi inima lui” (dedicată persoanelor care m-au disciplinat în viaţă, atât în planul credinței, cât şi în cel al artei). Legat de această lucrare cu respect îi numesc şi le mulţumesc părinților mei scumpi, lui Beniamin şi Norei Fărăgău şi de asemenea Alexandrei şi lui Vasile Rus Batin. O altă lucrare despre care trebuie să vă vorbesc este şi cea numită . Aceasta exprimă faptul că fiecare dintre noi urcă o scară a vieţii, dar de o parte şi alta a scării se află lumea răului şi a binelui, care sunt cu ochii pe noi şi ne influențează. De exemplu, în arta poporului nostru întâlnim, la Mănăstirea Sucevița, , care descrie extrem de expresiv, în imagini cum oamenii urcă pe scară, îngerii deasupra lor încearcă să-i ajute să urce, iar demonii de sub scară caută să-i dea jos, să-i trântească.”

Încerc să profit că mă aflu în preajma artistului şi-i lansez o ultimă provocare, rugîndu-l să-mi descrie drumul parcurs spre credinţă. Acesta stă pentru câteva secunde pe gânduri, apoi începe, deloc surprins de întrebare – parcă o aştepta dintotdeauna: “ M-am născut într-o familie de oameni săraci, dar foarte credincioşi în Domnul și până la vârsta de 15 ani i-am urmat la biserică şi în rugăciunile de acasă. Dar, odată cu apariţia conştienţei de sine, m-am îndepărtat de toate acestea, căutându-mi drumul propriu. Aşa se face că, timp de mai mulţi ani, am căutat fericirea în toate cele pe care le oferă lumea. Dar, în urma fiecărei experienţe rămâneam gol sufleteşte. La data de 5 aprilie 1975, am avut un sentiment profund de revoltă. Am intrat în camera mea, am închis uşa după mine, m-am dezbrăcat în pielea goală, ca să exprim astfel felul în care mă simţeam atunci în suflet – adică golit total de sensuri. Nu găsisem un răspuns pentru condiţia mea umană în niciuna dintre ofertele lumii acesteia. Astfel, mi-a rămas doar să încerc relaţia cu Dumnezeu. M-am pus în genunchi şi am rostit o rugăciune foarte scurtă: M-am ridicat din genunchi şi aşteptam să se petreacă un miracol, să văd ceva din lumea spirituală, dar nu mi s-a oferit acest lucru. În schimb, când m-am ridicat am avut senzaţia că o greutate mi-a căzut de pe umeri iar sentimentele care mă dominau erau de fericire şi de libertate, pe care le simţeam în inimă. De atunci încoace, de 40 de ani sunt un om din ce în ce mai fericit, cu fiecare clipă care trece.”

Autor: Sorin Grecu
Sursa: http://www.clujmanifest.ro/cultural/livu-mocan-sau-drumul-spre-adevarata-credinta/

Scara Mântuitoare a Lumii:

Scara Lumii de Liviu Mocan

Notă: Dacă doriți să admirați sculptura artistului o puteți face și pe situl său dând clic aici.