Noi vrem pămînt

Flămînd și gol, făr-adăpost,
Mi-ai pus pe umeri cît ai vrut,
Și m-ai scuipat și m-ai bătut
Și cîine eu ți-am fost!
Ciocoi pribeag, adus de vînt,
De ai cu iadul legămînt
Să-ți fim toți cîini, lovește-n noi!
Răbdăm poveri, răbdăm nevoi
Și ham de cai, și jug de boi
Dar vrem pămînt!

O coajă de mălai de ieri
De-o vezi la noi tu ne-o apuci.
Băieții tu-n război ni-i duci,
Pe fete ni le ceri.
Înjuri ce-avem noi drag și sfînt:
Nici milă n-ai, nici crezămînt!
Flămînzi copiii-n drum ne mor
Și ne sfîrșim de mila lor
Dar toate le-am trăi ușor
De-ar fi pămînt!

De-avem un cimitir în sat
Ni-l faceți lan, noi, boi în jug.
Și-n urma lacomului plug
Ies oase și-i păcat!
Sunt oase dintr-al nostru os:
Dar ce vă pasă! Voi ne-ați scos
Din case goi, în ger și-n vînt,
Ne-ați scos și morții din mormînt;
O, pentru morți și-al lor prinos
Noi vrem pămînt!

Și-am vrea și noi, și noi să știm
Că ni-or sta oasele-ntr-un loc,
Că nu-și vor bate-ai voștri joc
De noi, dacă murim.
Orfani și cei ce dragi ne sînt
De-ar vrea să plîngă pe-un mormînt,
Ei n-or ști-n care șanț zăcem,
Căci nici pentr-un mormînt n-avem
Pămînt și noi creștini sîntem!
Și vrem pământ!

N-avem nici vreme de-nchinat.
Căci vremea ni-e în mîini la voi;
Avem un suflet încă-n noi
Și parcă l-ați uitat!
Ați pus cu toții jurămint
Să n-avem drepturi și cuvânt;
Bătăi și chinuri, când țipăm,
Obezi și lanț când ne mișcăm,
Și plumb când istoviți strigăm
Că vrem pământ!

Voi ce-aveți îngropat aici?
Voi grâu? Dar noi strămoși și tați
Noi mame și surori și frați!
În lături, venetici!
Pământul nostru-i scump și sfânt,
Că el ni-e leagăn și mormânt;
Cu sânge cald l-am apărat,
Și câte ape l-au udat
Sunt numai lacrimi ce-am vărsat
Noi vrem pământ!

N-avem puteri și chip de-acum
Să mai trăim cerșind mereu,
Că prea ne schingiuiesc cum vreu
Stăpâni luați din drum!
Să nu dea Dumnezeu cel sfânt,
Să vrem noi sânge, nu pământ!
Când nu vom mai putea răbda,
Când foamea ne va răscula,
Hristoși să fiți, nu veți scăpa
Nici în mormânt!

Fire de tort (1896), de George Coșbuc