Renastere

În epoca Renaştererii (cuprinsă între secolele XIV – XVI) Europa cunoaşte o înflorire intensă atât sub aspect social-economic cât şi sub aspect ştiinţific, cultural şi artistic.

Renaşterea îmi inspiră un sentiment de bucurie, o dorinţă de a trăi intens, de a readuce la viaţă lucruri ce par a fi uitate, dar care au o frumuseţe nebănuită! Cel putin acest sentiment mă gândesc că trebuie să fi avut cei ce au contribuit la noile cuceriri ale ştiinţei şi tehnicii şi la descoperirile geografice petrecute în acea perioadă. Bogăţiile acestea  au determinat înflorirea artei, au adus cu sine o nouă concepţie despre lume şi viaţă ce se va oglindi în toate domeniile vieţii. Caracterizată prin adevarate explozii materiale, sociale şi spirituale, prin efervescenţa culturala, Renaşterea aduce cu sine principiul dezvoltării personalităţii omeneşti. Se tinde încă din această perioadă spre eliberarea de rigorile dogmelor religioase. Omul devine centrul atenţiei atât în artă cât şi în filozofie, scopul principal fiind fericirea sa pe pământ.

Citeste mai mult…

Back To Top