Sistem integrat de ventilatie pentru casele eco pasive
La casele eco pasive, existenta unui sistem integrat performant de incalzire, ventilatie si conditionare a aerului este esentiala pentru a garanta calitatea aerului din interiorul locuintei. Sistemul de ventilatie poate fi folosit si pentru transportul caldurii generate de catre un incalzitor/schimbator de caldura plasat in circuit.
Integrarea surselor regenerabile de energie
Sistemul de incalzire, ventilatie si conditionare a aerului se bazeaza pe folosirea surselor regenerabile de energie. Pentru micsorarea consumurilor energetice se prevede utilizarea unui schimbator de caldura, care pe timp de iarna preia energia termica stocata in pamint si o foloseste pentru preincalzirea aerului proaspat introdus in locuinta, iar vara, aerul preluat din atmosfera si introdus in locuinta este in prealabil racit prin trecere prin acelasi schimbator de caldura.
De asemenea, se prevede utilizarea energiei solare si pentru incalzirea locuintei si a apei menajere. Fluidul caloportor este incalzit in captatoare solare plane iar apoi este directionat catre un rezervor de stocare. Din acest rezervor este preluata caldura necesara in momentul in care se doreste caldura in sistemul de incalzire in pardoseala sau in ventiloconvectoare, precum si in apa calda de consum. Tot de aici poate fi preluata caldura si pentru incalzirea aerului vehiculat de sistemul de ventilatie.
Schema unui sistem integrat de incalzire si ventilatie
Functionare
Aerul proaspat (iarna poate avea de ex. -10°C) este aspirat din exterior, filtrat si apoi introdus in schimbatorul de caldura instalat in sol. Temperatura solului la o adancime de 2 metri variaza, iarna si vara, intre 7 si 10°C. Ca urmare, dupa iesirea din schimbator aerul poate avea temperatura de aproximativ 7°C. In recuperatorul de caldura, in contracurent, peste 80% din entalpia debitului de aer viciat care iese din cladire este transferata debitului de aer care intra. In acest fel aerul proaspat este incalzit pana la aproximativ 15-18°C.
Incalzitorul consta dintr-un arzator dublat de un schimbator de caldura alimentat cu apa calda. Prima componenta intra in functiune numai atunci cand nu este disponibila apa calda. Dupa iesirea din incalzitor aerul proaspat are temperatura dorita, uzual in jur de 40°C. Aerul este apoi circulat prin conducte neizolate care trec prin interiorul camerelor pana la ajutajele de refulare. Datorita transferului de caldura prin conductie si radiatie pe acest traseu, aerul patrunde in incaperi la temperaturi cuprinse intre 20 si 22°C.
Aerul viciat este extras din bucatarie si din baie si constituie in recuperator o sursa de caldura pentru aerul proaspat. La iesire din recuperator aerul viciat are temperatura de circa 7°C si este racit pana la circa 1°C intr-o mica pompa de caldura. Energia recuperata aici este trimisa catre rezervorul de stocare a energiei termice.
Cealalta sursa de caldura pentru acest rezervor este constituita de sistemul de captare a energiei solare. Daca nici una dintre aceste doua surse nu este capabila sa furnizeze energia necesara, rezervorul dispune si de un incalzitor electric sau folosind alte surse “conventionale” de energie.
Sursa: Varia Energia