Medicul mi-a recomandat de curând să consum alimente cu conținut bogat de zinc, asa ca am început sa consum, printre altele, stridii. Apoi, am căutat pe internet informații și am găsit această poveste interesantă despre stridii și oameni…

–
Odată, o stridie stătea pe fundul unui golf. Stridiile sunt foarte aspre la exterior și nu foarte colorate. Cochilia unei stridii este adeseori fărâmată in bucăți mici și folosită la drumuri. Oameni si vehicule merg pe drumuri făcute din stridii. Aceasta stridie nu era diferită.

„Sunt făcuta pentru ca oamenii să mearga pe mine pentru ca sunt doar o scoică scârboasă si urata”, își spunea stridia zi dupa zi.

„Am fost creata pentru ca oamenii sa mearga pe mine.” Stridia auzise ca oamenii uneori se otraveau din cauza ca mancau stridii. Asa ca si-a spus „Nu sunt buna de nimic; le fac rau oamenilor.”

Deseori, cand stridiile sunt servite in restaurante, oamenii spun „Iac! Stridiile sunt vascoase, sunt scarboase. De ce ar manca cineva un lucru atat de repulsiv?” Asa ca stridia isi spunea „Au dreptate, sunt vascoasa, oamenii ma urasc si nu sunt buna de nimic.”

Nu era surpinzator ca stridia era mereu trista. „De ce nu am si eu ceva diferit? De ce nu am un diamant sau un rubin? De ce nu am putut fi o stea de mare sau sa am o cochilie din care sa se faca cercei? De ce, de ce, de ce?” intreba stridia, in timp ce se gandea la ceea ce nu era. Isi spunea intr-una ca este urata si slinoasa si le face rau oamenilor.

Intr-o zi un pescar a aruncat o plasa in golf si a prins stridia. Stridia era si mai suparata si plangea „De asta imi era frica. Acum m-a prins si toata lumea o sa descopere cat de urata si de repulsiva sunt intr-adevar.”

Pescarul vedea altfel lucrurile decat stridia. Când a găsit-o in plasa, a desfăcut-o cu un cutit. A scos afara o perla alba rafinata. Aceasta descoperire a mirat-o pe stridie. Nu-i dăduse atentie perlei care crestea inauntrul ei. „Nu este uimitor ca ai ceva atat de pretios înăuntrul tau si nici măcar nu realizezi? Cum este posibil?” se intreba ea. „Cum pot sa am o perla atat de frumoasa cand eu sunt atat de urata?”.

Pentru că pescarul isi petrecuse viata pe mare, a simtit ca stridia nu intelegea cum se formează o perla si a inceput sa vorbeasca cu ea.

„Demult, atunci cand erai foarte mica, au fost lucruri in viata ta foarte iritante, infricosatoare, triste si dureroase. Ca sa treci peste ele, ai construit un invelia in jurul sentimentelor tale.

Ti-ai infasurat si tot infasurat toata durerea si tristetea ca sa te protejezi. Acest lucru a fost foarte folositor atunci când erai tanara si durerea era foarte reala. Ceea ce nu realizai si poti vedea acum, este ca ai transformat acea durere ingrozitoare intr-o perla valoroasa. Ai gasit o modalitate sa iei durerea si tristețea, sa o cristalizezi si sa o transformi in ceva extraordinar. Aceasta perla se afla înauntru, așteptând sa fie descoperita.”

„Uau!” a strigat stridia, „este surprinzător”. Apoi pescarul a rupt cochilia de la exterior pentru ca stridia nu mai avea nevoie de ea. A îndepărtat partea scârboasă si slinoasa pentru că nu mai avea nevoie nici de ea. A șlefuit perla ca sa strălucească de frumusețe. Pescarul i-a dat perla fiicei sale. A purtat-o cu drag pe un colier de aur, ca pe un premiu.

„Nu-i așa ca e remarcabil?” își spunea perla. „Nu am realizat niciodată ca sunt specială. Nu eram conștientă ca înăuntrul meu era o perla care aștepta să strălucească!”

Din păcate, prea multi își irosesc viata… Bine ar fi sa realizam cat mai multi ca bijuteriile cele mai de preț sunt adesea ascunse și așteaptă sa fie descoperite și șlefuite.
–