Dilema mea: Viața ca o metaforă sau Viața ca o pradă?!

Încerc o scurta recenzie la „Viața ca o pradă“ de Marin Preda. Am citit cartea in vremuri de restriște, când era interzisă, animat de aceasta provocare și de motto-ul autorului, care își cunoaște menirea: „Dacă aș ști că efortul pentru scrierea unui roman mă poate costa viata, mi-aș lua toate măsurile de siguranța pentru a înlătura o eventualitate cum ar fi boala din care să mi se tragă moartea. Dar unica măsură hotărâtoare, aceea de a renunța la scris, nu aș lua-o.”

Romanul „Viața ca o pradă“ înfățișează drumul sufletesc, intelectual al lui Marin Preda, prin adolescenta și tinerețe, drum finalizat cu publicarea cărții „Moromeții“, carte care l-a consacrat. Conștiința sa îl poarta prin încercări, renunțări și greutăți până când își găsește drumul, anume o viata închinată scrisului cu pasiune.

Despărțit de familie, ajuns in București, aduna experiențe de viata constituite ca piese fragmentare descompuse și recompuse, și care dau viata demersului de a scrie. Deși pasiunea ii golește la început spiritul, scriitorul merge înainte cu convingerea ca trebuie sa scrie!

Așa se face că, în vremuri grele pentru un scriitor cu personalitatea lui Marin Preda, apar romanele ‘aproape’ interzise, printre care și „Viața ca o pradă“ in 1977:

1948 – Întâlnirea din pământuri
1955 – Moromeții, volumul I
1963 – Risipitorii
1967 – Moromeții, volumul II
1968 – Intrusul
1972 – Imposibila întoarcere
1972 – Marele singuratic
1973 – Întâlnirea din pământuri (ediția a 2-a)
1975 – Delirul
1977 – Viața ca o pradă
1980 – Cel mai iubit dintre pământeni.